0

De ce „pazzo”? De ce „Cinquecento”?

Dupa terminarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, piata automobilelor din Europa a suferit o schimbare masiva. Masinile „mini” existau si inainte de 1939, si FIAT a fost unul dintre primii producatori europeni care a intuit nevoia unei masini de dimensiuni reduse, optima pentru viata in oras. Modele ca Topolino, 850 sau 2CV (Citroen) si Kapfer Beetle (Volkswagen) au fost pionierii acestui nou stil de viata.

Insa lipsa resurselor, a mainii de lucru (care probabil mai zacea prin transeele din toata Europa) saracia si nevoia de asamblare cat mai rapida a fost pusa in practica prin alaturarea unei noi clase de automobile, clasa compact. Si unul dintre mostenitorii acestei clase este FIAT Cinquecento.

Proiectul fusese inceput inca din 1933 de catre Antonio Fessia, dar acesta i-a predat proiectul lui Dante Giacosa, nou-venitul designer si tehnician. Acesta a modificat complet structura si configuratia motorului, facandu-l mult mai compact si inlocuind ideea de motor amplasat longitudinal cu amplasamentul transversal, pentru castigarea de spatiu. De asemenea, amplasarea lui pe puntea spate a oferit mult mai mult loc bagajelor in partea din fata.

Lansat in 1957, Cinquecento a devenit in scurt timp una dintre cele mai mari succese instantanee ale pietei auto reformate. 479 cm cubi si 13 cai putere, 499 kg si o lungine de 2,97 m, acestea erau trasaturile micutei trasuri. Mai tarziu i-au sarit in ajutor inca 8 cai putere si o paleta de noi modele-D, Giardiniera, Berlina, Lusso si Rinnovata- ajungandu-se in final la un motor de 594 cm cubi, L2 si 23 CP.

In 1972, FIAT a lansat modelul 126, care a fost fabricat pana in 2000, cu prelungire din partea bratului polonez al companiei (FSM sau Polski FIAT). Dar vanzarile acestuia erau umbrite de cele inca majore ale modelului 500. In final, in 1975, FIAT a trebuit sa stopeze productia si sa scoata modelul de pe piata.

Toate aceste detalii (desi grupate intr-un material care este relativ tehnic si sec) m-au facut sa admir acest veteran care inca functioneaza (si care a parcurs in 2007 32.000 km in 99 de zile- traversand practic lumea), sa-i admir urmasii si sa tremur de placere la auzul (sau aparitia) unui Cinquecento Abarth.

Si desi acest site nu este dedicat FIAT-ului Cinquecento, este totusi o marturie a pasiunii pentru automobilele veritabile.